Steaua va da bătălia decisivă pentru calificarea în primăvara europeană în Italia, pe terenul celor de la Napoli. Roș-albaștrii sunt încrezători în șansele de a accede în fazele superioare ale competiției după egalul înregistrat în meciul tur și după remiza contra lui Liverpool, obținută în etapa precedentă a fazelor grupelor Europa League, însă elevii lui Lăcătuș trebuie să țină sub strictă strictă supraveghere tridentul de foc al lui Napoli format din Cavani, Hamsik, Lavezzi.
Autor al golului egalizator din meciul tur, uruguayanul Cavani reprezintă una dintre principalele guri de foc ale napoletenilor și evident unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști ai trupei italiene. Antrenorul care l-a descoperit pe atacant, Rino Foschi, este de părere că fotbalistul în vârstă de 20 de ani valorează în acest moment 50 de milioane.
„Am fost convins încă de când l-am văzut prima dată că va ajunge un fotbalist de clasă. Cavani poate deveni un marcator de top și își poate îmbunătăți jocul în continuare. Cred că poate rivigora pe Napoli așa cum a făcut-o Maradona în anii ’80-’90. În prezent cred că Edison Cavani valorează cel puțin 50 de milioane de euro”, a declarat în presa din Italia, Rino Foschi, tehnicianul care l-a descoperit pe Cavani și l-a adus la Palermo.
Chiar dacă valoarea de piață exprimată de Foschi nu corespunde cu cea reală, există șanse ca în viitorul relativ apropiat Napoli să-l poată vinde pe Cavani cu această sumă. Totuși, tridentul de excepție al napoletanilor Cavani-Lavezzi-Hamsik costă mai mult decât întreg lotul Stelei din acest moment.
Cavani 15.500.000 Lavezzi 19.000.000 Hamsik 24.000.000
Total 58.5 milioane de euro
Lotul Stelei
Zapata – 1.000.000 Tătărușanu – 1.800.000 Lungu – 250.000 Emeghara – 650.000 Abrudan – 1.100.000 Brandan – 2.000.000 Gardoș – 300.000 Latovlevici – 600.000 Martinovic – 750.000 Galamaz – 1.750.000 Geraldo – 750.000 Baciu – 350.000 Bonfim – 900.000 Szekely – 2.200.000 Răduț – 1.000.000 Tănase – 2.800.000 Nicoliță – 2.300.000 Ionescu – 450.000 Anghelov – 1.400.000 Ricardo – 1.250.000 Bicfalvi – 550.000 Marinescu – 650.000 Matei – 200.000 Kapetanos – 2.500.000 Onofraș – 1.250.000 Bilașco – 1.600.000 Surdu – 1.250.000 Stancu – 3.700.000 *sumele sunt exprimate în euro
Total: 35.300.000 €
Sumele sunt conforme cu valoarea de piată a jucătorilor redată de transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER